Ora este UTC + 2






Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Povestea Crapului
MesajScris: 14 Sep 2010, 08:30 
Neconectat
VIP GL

Membru din: 25 Feb 2010, 17:00
Mesaje: 1077
"Crapul este, fără dubii, regele peştilor pentru pescarii de „staţionar”. Popularitatea sa este atât de mare încât a determinat apariţia unui stil specific de pescuit, completamente nou, care s-a dezvoltat de o manieră halucinantă mai ales în ultimul deceniu. Popularitatea crapului printre pescarii sportivi nu este însă decât cel mai recent capitol dintr-o relaţie om–peşte care are o vechime mult mai mare. Crapul are o istorie de sute, chiar mii de ani de domesticire şi creştere dirijată, iniţial pentru hrană, apoi în scop ornamental şi mai nou în scop sportiv.
Crapul este o specie originară, ca majoritatea Ciprinidelor, din Extremul Orient, zona cu cea mai mare concentraţie de specii de Ciprinide şi totodată, centrul genetic al acestei familii. De aici crapul s-a răspândit în întreaga lume, natural sau prin intermediul omului. Rezistenţa la condiţii nefavorabile de mediu, boli şi dăunători, prolificitatea şi capacitatea sa de adaptare impresionantă au făcut posibilă o colonizare începută acum mii de ani şi care continuă şi în prezent.
Habitat
Habitatul natural favorit al crapului este reprezentat de ape calde, adânci, lent curgătoare, cu substrat mâlos, cu depuneri de sedimente, o descriere care se suprapune peste segmentul terminal al râurilor şi fluviilor din zona temperată. De asemenea, lacurile mari, cu multă vegetaţie submersă sau palustră, reprezintă un habitat favorit. Însă capacitatea sa de adaptare l-a făcut să supravieţuiască în condiţii adesea foarte diferite. De la ape reci din nordul extrem şi până la zone tropicale, crapul a reuşit să-şi facă loc în ecosisteme foarte diferite şi în multe cazuri s-a impus ca specie dominantă modificând de multe ori rapid echilibrul ecologic iniţial. Specia este semi-anadromă în bazinele Mărilor Azov şi Caspică, adică execută migraţii de reproducere în amonte pe apele curgătoare care se varsă în aceste mări, intrând în zonele inundate, unde depune de obicei.
Biologie
Reproducerea are loc în ape stătătoare sau pe lângă maluri, în zone cu un curent minim, în apele curgătoare. Icrele lipicioase se fixează de plantele acvatice sau de alte structuri submerse. Puietul ajunge la o rată mare de supravieţuire numai în ape calde, cu vegetaţie submersă, plutitoare. În primele stadii de dezvoltare puietul se hrăneşte preponderent cu zoo-plancton mărunt (rotiferi).
Masculii se reproduc prima dată la vârsta de 3–5 ani, femelele la vârste cuprinse între 4 şi 6 ani. Aceste variaţii se datorează diferenţelor de latitudine şi altitudine. Ajunge până la 50 de ani şi de obicei se reproduce anual. La vârste mai înaintate însă, frecvenţa reproducerii se reduce.
Greutatea maximă citată este de 40,1 kg când ajunge la dimensiuni de 110–120cm. Talia medie este în jur de 30–40cm.
Trăieşte la temperaturi între 3 şi 35°C, fapt care a permis colonizarea sa pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. Depune ponta în perioada mai–iunie, la temperaturi peste 18°C. Din această cauză succesul reproductiv este corelat cu viiturile din perioada mai – iunie, corelat cu temperaturi ridicate şi inundarea zonelor de luncă ce creează condiţii perfecte pentru eclozarea şi dezvoltarea puietului. Regimul de hrană este omnivor, juvenilii şi adulţii hrănindu-se cu o mare varietate de organisme bentonice: insecte acvatice, crustacei, viermi, moluşte, seminţe, resturi de vegetaţie, de asemenea, cu plante acvatice, alge şi chiar orez sălbatic. Modalitatea de hrănire este caracteristică ciprinidelor, peştele dezvoltând un aparat bucal protractil prin care gura este împinsă înainte, formându-se astfel un tub prin care hrana este aspirată, împreună cu particulele de mâl şi detritus. Imediat hrana aspirată este filtrată prin intermediul sitelor de pe arcurile branhiale. Peştele este mai activ în perioadele de semi-întuneric de la răsăritul şi apusul soarelui." - Sursa: http://www.superpescar.ro/ihtiologie/19 ... a-crapului


Fişiere ataşate:
crapi.jpg
crapi.jpg [ 104.34 KiB | Vizualizat de 6866 ori ]
povestea-crapului.jpg
povestea-crapului.jpg [ 48.29 KiB | Vizualizat de 6866 ori ]
Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Reclama
MesajScris: 01 Mar 2011, 00:30 
Neconectat
Advertiser bot
Avatar utilizator

Membru din: 01 Ian 2010, 13:00
Mesaje: 00

Reclama:





 


Sus
 
 
Afişează mesajele de la anteriorul:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 8 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
cron
Style created by © Matti, gry komputerowe, alveo witaminy zdrowie witaminy

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România